VUNK

 

VUNK – concert în aer liber – sâmbătă, 15 septembrie, ora 19, PLAZA ROMANIA

Una din cele mai cunoscute formații pop rock din România, VUNK va concerta sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 19, în parcarea Plaza România Mall (Blvd. Timișoara, 26). Concertul va fi urmat de proiecția documentarului VUNK – Jur să spun adevărul (r: Silviu Munteanu, 2018), din cadrul celei de-a treia ediții DokStation Music Documentary Film Festival. Intrare liberă.

Timp de 14 ani, membrii formației – Victor, Alex, Nicu și Cornel – au activat sub numele de scenă Vank. La împlinirea a 10 ani de carieră și după o pauză de aproximativ patru ani, trupa se reinventează și devine VUNK.

Astăzi, VUNK înseamnă Cornel Ilie, Nicu Sârghea, Onel Daniel Ionut și Gabi Maga. Primul lor single a fost „La orice oră”, al cărui clip a marcat cu succes revenirea trupei sub un alt nume: motivul clipului a fost reprezentat de un ceas „bolnav”, inscripționat cu numele vechi al formației, care începe să funcționeze imediat ce i se face „transplantul de literă”.

În februarie 2010, VUNK a lansat albumul „Ca pe vremuri”, iar la finalul anului – campania socială „Vreau o țară ca afară”. La mai puțin de două săptămâni de la lansarea ei, campania a fost recompensată cu „Premiul de Excelență” la Gala 10 pentru România.

După ce anul 2011 le-a adus titlul de cea mai bună trupă pop-rock din România și o mulțime de premii pentru albumul „Ca pe vremuri”, băieții lansează în colaborare cu Antonia, piesa „Pleacă”, ce avea să fie pe primul loc în topurile radio de-a lungul mai multor săptămâni.

În noiembrie 2012, la Sala Polivalentă, a avut loc cel mai mare concert al trupei de până atunci. Profitând de prezența a peste 5000 fani, VUNK și-a lansat albumul „Nu scapă nimeni (fără emoții)”, promovat ulterior într-un turneu ce îi va fi dus pe membrii trupei în 12 orașe din țară.

În 2013, VUNK a lansat clipuri noi, precum: „Așa și”, „Doi somnambuli”, „Pierderea lor”, cel din urmă reprezentând o parte a Campaniei Respectului, inițiată de Avon, ce luptă împotriva violenței domestice. În octombrie, VUNK susține cel de-al doilea mare concert la Sala Polivalentă: „#asasishow”, care va fi premiat drept „Cel mai bun concert românesc”.

În martie 2015, trupa VUNK pleacă în cel mai ambițios proiect muzical de până atunci: un turneu acustic de 18 orașe intitulat „Înconjurul Lumii”. Numele face referire la una dintre piesele preferate ale membrilor trupei, dar și la credința exprimată de către aceștia, că „România este mai mult decât o țară, este o lume”. Turneul a fost o adaptare la dimensiunea unei scene de teatru a spectaculoasei producții „Autoportrete”, primul concert acustic al trupei VUNK, din mai 2014.

Piesele VUNK au fost rescrise pentru acest proiect spectaculos, ocazie cu care chiar membrii trupei le-au redescoperit și s-au reîndrăgostit de ele. Turneul „Înconjurul lumii” a însemnat o producție complexă: alături de VUNK, pe scenă au urcat cvartetul de corzi Muse Quartet, percuționistul Dan Incrosnatu, pianistul Bobby Stoica, iar la chitară s-a aflat Răzvan Ilie, fratele liderului VUNK, Cornel Ilie.

În total, 8.732 de persoane au fost prezente la cele 18 concerte din turneul „Înconjurul Lumii” care a debutat pe 13 martie 2015 și a inclus orașele: Pitești, Brașov, Bacău, Focșani, Galați, Iași, Chișinău, Suceava, Piatra Neamț, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Zalău, Deva, Timișoara, Drobeta Turnu Severin, Otopeni, Constanța și s-a încheiat pe 4 aprilie Tulcea.

Pe 25 mai 2017, la Sala Polivalenta, trupa VUNK pune în scenă unul dintre cele mai grandioase show-uri ale unui artist român: „Secretul tău”. O poveste inspirată din lumea lui Jules Verne, o scenă într-un submarin pe fundul unui ocean, creaturi din alte lumi, costume sofisticate, coregrafii inedite și, pentru prima dată, un rol principal feminin. „Secretul tău” este o poveste despre pierdere și regăsire, despre căutare și despre lupta cu cei din jurul tău, pentru ce este în interiorul tău. Este o poveste despre suflete, ca niște oceane și comorile sau pericolele care sunt ascunse în ele. O poveste despre lumea de acum, o lume în care oamenii nu vorbesc între ei, ci despre ei. O lume în care oamenii nu văd, ci se văd doar pe ei. O lume în care se strigă recorduri, dar nu se depășesc limite proprii, o lume în care se minte încă de la adevărul este că… Cu această ocazie s-a lansat și cel mai nou album VUNK, „Extrovertit”.

În 2018, trupa VUNK a descoperit o nouă specie de om: CAMELEOM! CAMELEOM-ul este un hibrid între cameleon și om, o specie nouă de oameni, aceia care nu se tem să arate ce simt, care își acceptă defectele, slăbiciunile, greșelile, sentimentele de vină, speranțele, visele, așteptările sau reușitele, fără să încerce să le ascundă. Este prima dată când VUNK cântă la Arenele Romane, mutând aici concertul lor anual tradițional de la Sala Polivalentă. Spectacolul povestește transformarea unui om și a emoțiilor prin care trece în fiecare zi de la răsărit până în noaptea ce urmează. Alături de formație pe scena s-a aflat o orchestră de peste 50 de muzicieni condusă de dirijorul George Natsis.

Discografie:

Independent (1998)
Voyeur (1999)
6 piese de 5 stele (2001)
În haine noi (2002)
Best of Vank (2004)
Ca pe vremuri (2010)
Nu scapă nimeni (fără emoții) (2012)
Autoportrete (live acustic pe Promenada) (2015)
Hituri și mituri (2015)
Extrovertit (2017)


SIMILARE: