Despre KidStation

DokStation Music Documentary Film Festival încurajează descoperirea unor noi generații de spectatori și ascultători și sprijină educarea publicului tânăr.

 

Atelier de muzică de film pentru copii

Duminică, 17 septembrie (10:30-12:30), sala mică a Teatrului Excelsior

Înscrierile copiilor între 10 și 14 ani se fac la adresa info@dokstation.ro, în limita locurilor disponibile.

 

Ciprian Iacob, lector KidStation, descrie atelierul astfel:
Explorăm împreună universul animațiilor, descoperind povești pline de emoții, dezvoltate prin note și acorduri muzicale desprinse din imagini mișcătoare.

În animație îi vom cunoaște pe Maria și pe prietenul ei special, care petrec o săptămână plină de emoții la școală. Vom călători prin bucurie și tristețe explorând universul gamelor majore și minore.

Experimentăm împreună muzica din filmul animat “Cuerdas”, prin aplicații practice, pentru ca la final să construim ghidul muzicianului într-un film.”

“Cuerdas” (2014, 10min) Regia: Pedro Solís García

 

Atelier de muzică de film pentru liceeni

Duminică, 17 septembrie (14:00-17:00), sala mică a Teatrului Excelsior

Înscrierile tinerilor între 15 și 18 ani se fac la adresa info@dokstation.ro, în limita locurilor disponibile.

 

 Ciprian Iacob lector KidStation, descrie atelierul astfel:
“Atelierul dedicat liceenilor este dezvoltat pe doua axe: cunoașterea procesului de producție a unui film și integrarea planului sonor prin dialog, sunete de atmosferă, efecte foley și muzică originală.

Lucrăm pe un suport audio-vizual susținut de scurt-metrajul “We Don’t Bury Animals” (Franța), urmând să explorăm prin aplicații practice universul sonor din film. Folosim instrumente și sunete perfect adaptate compozitorului din secolul XXI.”

“We Don’t Bury Animals” (2016, 30min) Regia: Thibaut Charlut

 

Biografie Ciprian Iacob

Ciprian Iacob este un tânăr compozitor de muzică de film cu o experiență de 10 ani în industrie, câștigată prin numeroase proiecte de succes în România, Marea Britanie, Franța și Statele Unite.

Compozițiile sale au fost promovate în cadrul unor festivaluri internaționale din Londra, Glasgow, Franța (Cannes), Los Angeles și New Dehli. Printre colaborările sale recente se află și prestația pe scena principală în concertul “The Masterpiece”, în 2014 și 2016, un proiect care a implicat nume de top din industrie, cum ar fi Hans Zimmer, Thomas Bergersen, sau Uyanga Bold.

În mai 2015, a decis să-și dedice energia și inspirația în fondarea și dezvoltarea unei companii de muzică de film, Scorekraft și a unei rețele de festivaluri de film independent, ce cuprinde 5 festivaluri din Europa.

 

Atelier pentru copii – Ajungem Mari

Sâmbătă, 16 septembrie (11:00-13:00), sala mică a Teatrului Excelsior

DokStation, în parteneriat cu Asociația Lindenfeld, programul educațional Ajungem Mari, organizează un atelier de educație cinematografică și muzicală, exclusiv pentru copiii din centre de plasament.

Plecând de la preferințele lor muzicale, percuționistul Emanuel Ionescu îi va îndruma și susține pe copii să se exprime prin sunet și ritm, urmând ca în final să construiască o bucată muzicală la care copiii sa aibă o contributie majoră.

 

Asociatia Lindenfeld este o organizație non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societății. Principalul program este Ajungem Mari, care susține educația copiilor din centre de plasament și medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat și orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative și activități socio-recreative, programul își propune să le dea copiilor încredere în ei și să le formeze abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenti.

Emanuel Ionescu, percuționist (Asociația Macaia) 

Membrii Asociației Macaia sunt tineri artiști, formatori, psihologi și traineri care au ales un stil de viață bazat pe autoeducare continuă si sharing. Misiunea lor este de-a aduce o contribuție pozitivă în comunitate prin inițierea și derularea unor proiecte și programe cu impact social și cultural atât la nivel local cât și european