Atelier pentru copii – Ajungem Mari

Sâmbătă, 16 septembrie (11:00-13:00), sala mică a Teatrului Excelsior

DokStation, în parteneriat cu Asociația Lindenfeld, programul educațional Ajungem Mariorganizează un atelier de educație cinematografică și muzicală, exclusiv pentru copiii din centre de plasament.

Plecând de la preferințele lor muzicale, percuționistul Emanuel Ionescu îi va îndruma și susține pe copii să se exprime prin sunet și ritm, urmând ca în final să construiască o bucată muzicală la care copiii sa aibă o contribuție majoră.

 

Asociatia Lindenfeld este o organizație non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societății. Principalul program este Ajungem Mari, care susține educația copiilor din centre de plasament și medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat și orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative și activități socio-recreative, programul își propune să le dea copiilor încredere în ei și să le formeze abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenti.

Emanuel Ionescu, percuționist (Asociația Macaia) 

Membrii Asociației Macaia sunt tineri artiști, formatori, psihologi și traineri care au ales un stil de viață bazat pe autoeducare continuă si sharing. Misiunea lor este de-a aduce o contribuție pozitivă în comunitate prin inițierea și derularea unor proiecte și programe cu impact social și cultural atât la nivel local cât și european