One More Time With Feeling

Nick Cave

Regia:  Andrew Dominik  |  2016  |  1h 52min  |  TRAILER

Sinopsis

Documentarul lui Andrew Dominik (Chopper, The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, Killing Them Softly) este deopotrivă un document al înregistrării celui de-al 16-lea album semnat Nick Cave &The Bad Seeds, Skeleton Tree, și un recviem pentru Arthur, fiul lui Nick Cave, decedat la vârsta de 15 ani, în vara anului 2015.

Construit inițial în jurul conceptului de spectacol, One More Time With Feeling s-a transformat radical odată ce Dominik a început să se concentreze pe fondul tragic al scrierii și al înregistrării albumului. Înregistrările au debutat cu câteva luni înaintea tragicului accident, iar filmările au fost făcute, timp de 10 zile, după șapte luni de la moartea lui Arthur Cave.

Filmat deopotrivă color și alb-negru, 2D și 3D, documentarul e un testament crud, fragil și adevărat al unui artist care încearcă să-și croiască un drum prin întuneric, o mărturie răvășitoare a suferinței și o mărturisire copleșitoare a neputinței în fața pierderii tragice.

Documentarul acoperă interpretările celor 8 piese ale noului album, magistral filmate de directorul de imagine lui Benoît Debie și armonizate de sound design-ul lui Joakim Sundström, în care sunt intercalate interviuri cu Nick Cave, soția sa, Susie Bick, fiul lor, Earl Cave, și cu prietenul de-o viață, muzicianul Warren Ellis, punctate de reflecțiile lui Cave.

Website: http://www.onemoretimewithfeeling.film/

http://www.nickcave.com/